Dacia, maşina oficială a Guvernului României şi a premierului Marcel Ciolacu

Dacia

Am apreciat vizita pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o astăzi la Uzina Dacia, mai ales că nu a fost una de curtoazie. De pe platforma uzinei de la Colibași, primul-ministru Marcel Ciolacu a făcut anunțuri importante și, mai ales, a transmis tuturor că Guvernul României este în continuare alături de autoritățile locale în eforturile de modernizare a infrastructurii și de compania de la Mioveni, pentru continuarea dezvoltării care a permis Daciei să devină un brand la nivel internațional. Și aici un rol important îl are și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu!

Mai mult, după ce a testat noul Duster, șeful Executivului a anunțat că Dacia va fi mașina oficială a sa și a Guvernului României și a remarcat profesionalismul angajaților români care au construit în întregime noul model.

Două dintre temele abordate cu membrii boardului companiei au vizat și partea de infrastructură: blocajele rutiere pe ruta Mioveni- Giurgiu și Drumul Expres Pitești- Mioveni. Am explicat, cu această ocazie,că după modernizarea DJ 503 pe fonduri europene, pe zona de Argeș nu mai sunt probleme spre Giurgiu, cu mici excepții în județul Teleorman. De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că împreună cu ministrul Transporturilor, vom putea demara, de îndată ce procedurile vor fi încheiate, licitația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Pitești-Mioveni, pentru care a fost deja adoptată Tema de Proiectare în Consiliul Judeţean Argeş.

Nu întâmplător ne-am angajat să ne ocupăm de acest proiect la nivel județean, pentru că era singura soluție prin care acest drum expres ar putea fi realizat într-un timp care să contribuie, cel puțin din punctul de vedere al infrastructurii, la menținerea competitivității uzinei Dacia. Felicit și eu conducerea Dacia Renault, precum și angajații de aici pentru că datorită lor mașinile fabricate la Mioveni sunt în topul european!

Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru faptul că a dovedit că rămâne un prieten al județului Argeș și pentru că ne sprijină în proiectele pe care le derulăm împreună cu autoritățile locale, cu parlamentarii și miniștrii din Argeș, dovadă stând și discuțiile aplicate pe care le-am purtat la sediul Consiliului Județean Argeș, recent renovat pe fonduri europene!

Imagini VIDEO AICI.

Distribuie:

Facebook
Twitter
WhatsApp
LinkedIn
Telegram
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente