Dacă ieri am lansat proiectul modernizării DJ 679, cu o lungime de aproape 48 de kilometri, cea mai mare accesare de fonduri europene în cadrul Regiunii Sud-Muntenia pe infrastructură – 75 milioane euro, vă anunț că directorul general ADR Sud Muntenia Liviu Gabriel Mușat ne-a mai dat o veste bună: în curând vom primi finanțare și pentru DJ 659, care va fi cel mai lung drum modernizat pe fonduri europene din Regiune! Se mai așteaptă doar acceptul de la Ministerul de Finanțe pentru această supra-finanțare destinată județului Argeș.
Cu o lungime de 59 de kilometri, DJ 659: Pitești- Bradu- Suseni- Gliganu de Sus – Bârlogu- Negrași- Mozăceni – Lim jud. Dâmbovița va fi finanțat tot prin Programul Regional Sud Muntenia 2021 – 2027. Valoarea acestui drum se ridică la aproximativ 72 milioane euro, din care valoarea eligibilă este de 65 de milioane euro!
Avem, așadar, pe infrastructură rutieră, pe noul exercițiu financiar european, două drumuri extrem de importante, și acest lucru se datorează muncii în echipă a specialiștilor Consiliului Județean, colaborării cu primarii din județul nostru și, desigur, bunei colaborări pe care o avem cu ADR Sud Muntenia condusă de dl Liviu Mușat, nu doar pentru Consiliul Judeţean Argeş, ci pentru toate localitățile din județul Argeș.
Avem în prezent 19 proiecte europene în diferite stadii de implementare, alte șase care sunt în pregătire. Prin Direcția Tehnică avem 24 de proiecte în derulare pe Anghel Saligny, Agenția Fondului de Mediu și din fonduri proprii. În total, în ultimii ani, Consiliul Județean Argeș și unitățile pe care le coordonăm a gestionat și implementat un număr de 64 de proiecte, o cifră record pentru județul Argeș.
Imagini VIDEO AICI.