Fake news de la premierul fake și demis! Ilie Bolojan a informat poporul că uzina Dacia își oprește activitatea voluntar ca să reducă din consumul de energie.
„Mesia de la Oradia” minte cum respiră, chiar dacă o face în continuare cu chipul încruntat, ca și cum ar fi spune nu știu ce mare revelație!
Singura grozăvie este că și Dacia și Ford aveau planificate, la fel ca în fiecare an, intrarea în „remont”.
Adică acea perioadă în care se fac lucrările de mentanță, reparații etc. De altfel, suspendarea activității este până pe 25 august, nu până pe 19! Asta o știu toți angajații de la uzină care se gândesc cu temere la viitorul industriei noastre auto! În privința Ford Otosan, compania turcă a anunțat încă de pe 3 iulie stoparea temporară – între 1 și 19 august 2026 – a uzinei din Craiova!
Revenind la Mioveni, nu l-am auzit pe Ilie Bolojan spunând nimic despre faptul că boardul de la Dacia se plânge în continuare de faptul că uzina de la Mioveni pierde teren în lupta acerbă pentru competitivitate din cauza prețului la energia industrială, costului cu mâna de muncă și din cauza efectelor inflației!
Și nici că până acum nu a luat nicio decizie cu privire la asigurarea finanțării și a continuării investiției pentru Drumul Expres Pitești- Mioveni deși are tot ce este nevoie – grație colaborării dintre Consiliul Judetean Arges și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România!
Ilie Sărăcie, sper că ți-ai oprit aerul condiționat la tine în birou! Să îi dea cineva un lighean cu apă rece, poate ia măcar o decizie bună și pentru români!



