Întâlnirea membrilor Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost un bun prilej pentru a se face o analiză asupra celor realizate prin buna colaborare a sectoarelor eparhiale împreună cu toți cei implicați.
De fiecare dată, prin instituția pe care o conduc, Consiliul Judeţean Argeş, am încercat să fim aproape de „maica neamului românesc”, așa cum i-a spus Mihai Eminescu, de Biserica Ortodoxă Română. Menirea noastră este să încercăm să fim aproape de oameni iar Biserica Română, prin Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – AAM, lucrul acesta îl face, și îl face de fiecare dată la alt nivel. Și aici este și meritul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic.
Biserica, Arhiepiscopia se îndreaptă către oamenii nevoiași, către cei oameni care sunt în suferință, către cei care au mai mare nevoie ne sprijinul acesta de zi cu zi.
Galerie FOTO AICI.