Sunt mândru că sunt locuitor al acestui oraș, sunt mândru că suntem astăzi în această echipă și sunt mândru că ducem mai departe ideea de a fi cetățeni onești al acestui minunat municipiu al României.
Împreună putem duce mai departe acest oraș acolo unde îi este locul, printre cele mai frumoase municipii ale României. Piteștiul este o urbe cu tradiție – cu 636 de ani de la prima atestare documentară, unul din orașele României care a cunoscut, în ultima perioadă, o schimbare majoră în ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii și în confortul cetățenilor.
Împreună cu primarul Cristian Gentea, astăzi am deschis „Capsula timpului”, în care am găsit fotografii cu imagini reprezentantive de acum un deceniu. I-am transmis primarului Gentea să le doneze Muzeului Județean, pentru că imaginea Piteștiului s-a schimbat radical în bine între timp. A fost totuși interesant pentru că, de cele mai multe ori, este bine să știm de unde am plecat pentru a ști unde vrem să ajungem!
Galerie FOTO AICI.