Mica Unire a fost un prim pas spre realizarea dezideratului de secole al românilor, acela al României Mari. Prin voința românilor, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al ambelor principate, în Moldova și în Țara Românească.
Acest act a avut la bază, la fel ca toate marile demersuri care au condus la statul modern și unitar român, spiritul românesc și dorința de unitate a românilor, în ciuda granițelor impuse politic. 🇷🇴 Unirea, libertatea și construcția acestei țări nu au fost ușoare. A fost nevoie de sacrificii și determinare. Tocmai de aceea, și astăzi, acest spirit de românism și de unitate ar trebui să stea la baza a tot ceea ce facem, pentru că numai ca națiune putem fi puternici și numai astfel putem contribui la dezvoltarea țării noastre!
Dumnezeu să ne binecuvânteze și să aibă grijă de poporul român!
Imagini VIDEO AICI.