Mă bucur ca lucrările de infrastructură rutieră decurg conform planului

Astăzi am fost pe teren la două drumuri județene, unde am început lucrările în primăvara acestui an: pe DJ 739 Beleți – Zgripcești în comuna Beleți – Negrești și pe DJ 731D, la Dârmănești, în Valea Nandrii. La Dârmănești, lucrările au început în iunie și sunt mulțumit de faptul că și acest drum va fi dat în folosință la termen, adică la sfârșitul acestui an.

Știu că cetățenii de aici au așteptat mult timp această modernizare, dar sunt convins că vor fi mulțumiți pentru că, la fel ca și în cazul celorlalte drumuri, pe lângă asfaltarea propriu-zisă, pe drumul de la Valea Nandrii, pe o lungime de 2,8 kilometri, sunt amenajate 248 de accese la proprietăți, podețe, șanțuri betonate, dar și alte 14 drumuri laterale care până acum erau de pământ. Și acest drum este realizat din bugetul Consiliului Județean Argeș și este executat prin Regia Județeană de Drumuri Argeș.

Suntem conștienți, așa cum știe foarte bine și primarul Emilian Ciolan, că este nevoie de infrastructură – atât servicii, cât și drumuri – pentru ca cetățenii să aibă condiții civilizate, dar și ca localitățile să se poată dezvolta.

Unul din principalele obiective din acest mandat a fost modernizarea infrastructurii. Avem deja modernizați la standarde europene peste 200 de kilometri de drum județean și vom continua cel puțin în același ritm și în mandatul viitor. Este o certitudine, mai ales că aproximativ 100 de kilometri au deja finanțare pe cele mai mari două proiecte pe fonduri europene din istoria regiunii.

Imagini VIDEO AICI.

Distribuie:

Facebook
Twitter
WhatsApp
LinkedIn
Telegram
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente